Credinte bizare despre animale

         „Unele insecte nu provin din părinţi, ci sunt generate spontan: unele din roua căzută pe frunze, de obicei primăvara, dar nu rareori şi iarna, dacă a fost o bucată de vreme bună, cu vânt din sud; altele cresc în mâlul ori bălegarul putred; unele în lemn, verde sau uscat; unele în părul animalelor; altele în carnea animalelor...”

          Era părerea lui Aristotel, cea mai respectată voce a ştiinţei antice, ale cărui învăţături, păstrate şi transmise de la o generaţie de cărturari la alta, au constituit - de-a lungul întregului Ev Mediu şi până târziu, după Renaştere - o mare parte din ştiinţa zoologică a Europei.
          Mulţi au spus că autoritatea scrierilor antice a frânat, multă vreme, progresul ştiinţei; că, luând de bun ceea ce spusese un geniu ca Aristotel, oamenii nici nu îndrăzneau să-l contrazică, să-i conteste autoritatea. Dar nu-i aşa. Scrierile lui Aristotel, ale lui Pliniu, vastele lor colecţii de observaţii asupra vieţuitoarelor reprezintă stadiul cunoştinţelor zoologice ale vremii; ele au constituit o temelie pe care, apoi s-a putut construi cunoaşterea modernă. A-i critica pe aceşti învăţaţi reprezenta, cândva, o erezie ştiinţifică, dar tocmai împotrivindu-se lor, în lupta ideilor, savanţii de mai târziu au împins înainte ştiinţele naturii.
          Mai multe detalii aici.