duminică, 2 martie 2014

Inconștiență sau iresponsabilitate?!

        Stimați proprietari de câini, din categoria celor iresponsabili (din păcate există și această categorie), ați face o mare favoare Sibiului în particular și țării în general, dacă nu v-ați mai lăsa animalele de companie nesterilizate să umble nestingherite prin oraș! Nu știu dacă vă dați seama sau nu, dar vă aduceți o contribuție semnificativă la înmulțirea în neștire a câinilor vagabonzi.
        Dacă vă place să-i lăsați să alerge liberi prin oraș, deși le riscați viața în felul acesta, ar fi bine măcar să-i duceți la un veterinar, care să elimine pentru totdeauna posibilitatea acestora de a avea urmași.

       Am asistat ieri la o scenă, care ar scoate din minți orice individ, care este cât de cât conștient de faptul că noi, specia umană, am umplut străzile patriei noastre minunate de câini maidanezi.
       Trei câini cu zgardă și bine îngrijiți, cel puțin unul dintre ei fiind de rasă (mascul de ciobănesc german), se urmăreau aseară pe mijlocul străzii, printre mașini, împinși de o dorință nestăvilită de procreare. Nu știu dacă au reușit să-și atingă scopul, pentru că femela nu era deloc încântată de idee și încerca cu disperare să scape de avansurile ciobănescului.
       În definitiv, îmi este destul de ușor să-mi fac o idee despre ce se va întâmpla cu puii rezultați.

       Îmi închipui că acesta este unul dintre motivele, pentru care vedem mereu pe stâlpi și pe rețelele de socializare anunțuri cu câini dispăruți.
       Sunteți în pană de idei bune? Iată una: atunci când animăluțul are chef de o plimbare, însoțiți-l și nu-l lăsați fără lesă. Și încă ceva: nu cred că este așa de greu să-l împiedicați să fugă din curte.
       Priviți care este rezultatul neglijenței:
     
 

          Vă place?!
           
Sursa imaginilor: epochtimes.com și ilovebarlad.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu